PE FONDUL ACTIVITĂŢII COMERCIALE ŞI REVERSĂRII DE PROVIZIOANE
- Intră în vigoare şi în ţara noastră certificatului european digital Covid-19, introdus la nivelul Uniunii Europene pentru facilitarea liberei circulaţii pe durata pandemiei. - BNR anunţă că, la data de 30 iunie 2021, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 36.831 milioane de euro, faţă de 37.570 milioane de euro la 31 mai 2021. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.926 milioane de euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2021 au fost de 41.757 milioane de euro, faţă de 42.781 milioane euro la 31 mai 2021.
Citeste mai mult• Cinci companii au venit cu acţiuni şi patru cu obligaţiuni la BVB, luna trecută
Trendul ascendent al indicelui BET, ce a demarat în a doua parte a anului trecut, a intrat într-o fază de consolidare luna trecută, pe fondul unor volume reduse faţă de cele obişnuite pentru piaţa noastră. Coşul de acţiuni a încheiat luna iulie la 11.848,61 de puncte, cu 0,21% sub nivelul de la finele lui iunie, perioadă în care a tatonat pragul de 12.000 de puncte, unde a construit o rezistenţă.
Citeste mai mult• Operaţiunea implică alocarea a cinci acţiuni gratuite la una deţinută
n grup de 23 de acţionari ce deţin împreună 6,65% din Agroserv Măriuţa, compania care are brandul de produse lactate Lăptăria cu Caimac, a solicitat emitentului realizarea unei operaţiuni de majorare de capital cu alocare de acţiuni gratuite, a anunţat ieri compania printr-un raport postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Citeste mai multCoreea de Nord doreşte ridicarea sancţiunilor internaţionale ce interzic exporturile şi importurile de combustibil rafinat şi alte necesităţi înainte de a relua discuţiile cu Statele Unite privind denuclearizarea, au declarat marţi parlamentarii sud-coreeni, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Citeste mai multConsultanta imbunatatire continua Lean Six Sigma Agile RPA