• Cotaţiile criptomonedelor au scăzut puternic după anunţul Băncii Populare din China
China a interzis, vineri, toate tranzacţiile cu criptomonede şi s-a angajat să oprească minarea ilegală a acestora, oferind una dintre cele mai puternice lovituri de până acum unei industrii care a crescut în ultimii ani la câteva trilioane de dolari, scrie Bloomberg. Astfel, tranzacţiile legate de criptoactive vor fi considerate activităţi financiare ilicite. Aici intră şi serviciile furnizate de bursele off-shore, conform anunţului Băncii Populare Chineze, entitatea bancară centrală din China.
Citeste mai mult• 5000 de delegaţi au participat la Congresul PNL organizat la Romexpo
Florin Cîţu este noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), în urma votului celor 5000 de delegaţi care au participat sâmbătă, la Romexpo, la Congresul formaţiunii politice respective, deşi în Bucureşti rata de incidenţă a pandemiei Covid-19 a fost de 4,1 la mia de locuitori, pentru ca a doua zi, în timpul şedinţei Consiliului Naţional să urce la 4,35 la mie. Cu 2848 de voturi (60%) faţă de cele 1898 (40%) voturi obţinute de Ludovic Orban, Florin Cîţu a obţinut o victorie confortabilă în lupta pentru şefia PNL în ciuda tensiunilor de dinainte şi din timpul Congresului dintre cele două tabere liberale. Rezultatul votului din interiorul PNL a contrazis toate sondajele de opinie făcute în ultimele zile în mass-media cu privire la cine va fi noul preşedinte al partidului. Inclusiv cititorii ziarului BURSA l-au creditat cu 64% pe Ludovic Orban drept nou preşedinte al liberalilor, faţă de numai 36% obţinute de premierul Florin Cîţu din partea acestora.
Citeste mai mult• Ultima emisiune a obligaţiunilor Libra Bank a fost înregistrată în sistemul bursier • Schimb "deal" cu 12,6% din Sinteza Oradea, la un preţ cu 14,29% sub referinţa din piaţa "regular"
Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii în creştere, în contrast cu dinamica din pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide nouăsprezece acţiuni de la bursa noastră, a crescut cu 0,37%, la 12.440,96 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT s-a apreciat cu 0,27%, până la 1.102,19 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 216 milioane de lei, cu mult peste media zilnică a acestui an, de 73,5 milioane de lei. Aproape 65% din rulaj provine din înregistrarea în sistemul BVB a ultimei emisiuni de obligaţiuni Libra Bank, în valoare totală de 137,58 milioane de lei. Titlurile, denominate în euro, au scadenţa în septembrie 2028 şi rata dobânzii de 4,25% pe an, plătibilă semestrial.
Citeste mai multOnouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 737.100 doze, este adusă luni şi marţi în România, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, iar marţi pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Citeste mai multConsultanta imbunatatire continua Lean Six Sigma Agile RPA